8 angajati ONU ucişi în Afganistan

Cel puţin 8 angajaţi străini ai ONU au fost ucişi, în timpul unui atac asupra sediului Naţiunilor Unite din Mazar-i-Sharif, în nordul Afganistanului, de manifestanţi care protestau faţă de incendierea recenta a Coranului în Statele Unite, a anunţat politia, citată de AFP.
“Zece angajaţi ai ONU au fost ucişi de manifestanţi (…) Toţi morţii sunt străini”, a declarat pentru AFP Lal Mohammad Ahamdzai, un purtător de cuvant al poliţiei din Mazar-i-Sharif.
Purtătorul de cuvant al Misiunii ONU în Afganistan (UNAMA) la Kabul, Don McNorton, a declarat pentru AFP că este “la curent cu un incident la biroul din Mazar”. “Verificăm faptele”, a precizat el.
Protestatarii înarmaţi au atacat dispozitivul de pază şi au pătruns în interiorul clădirii organizaţiei internaţionale după ce s-a aflat că un păstor din Florida a dat foc unui exemplar din Coran, relateaza AP.
Comandantul forţelor naţionale de poliţie, generalul Daud Daud, a precizat că cinci gărzi ale ONU şi alţi doi funcţionari internaţionali au fost ucişi iar altul rănit grav.


Un purtător de cuvant al administraţiei provinciei Balkh a explicat că, iniţial, protestatarii au fost paşnici, şi nu se cunoaşte motivul pentru care manifestaţia a devenit brusc violentă.
Păstorul integrist american Terry Jones a ars în 21 martie o copie a Coranului, în urma unui “proces” în care cartea sfantă a musulmanilor a fost declarată “vinovată” şi “executată”. Proiectul său a starnit ăn urmă cu şase luni un scandal internaţional, atat în lumea musulmană cat şi crestină.
În urma condamnărilor din partea a zeci de şefi de stat şi a Papei Benedict al XVI-lea, dar şi a Organizaţiei Conferinţei Islamice, care a calificat acest proiect drept o “provocare grosiera”, păstorul renunţase la proiectul sau definitiv, după cum spunea atunci.
Dar în 21 martie, după ce a declarat că a “încercat saă dea lumii musulmane ocazia de a-şi apara cartea” şi neprimind niciun răspuns, el a ars un exemplar al Coranului în cadrul unei ceremonii deschise publicului, la Gainesville (Florida), în prezenţa a circa 30 de persoane.
În septembrie, au existat mai multe proteste publice în încercarea de a-l împiedica pe păstor să distrugă 200 de exemplare din Coran, cu ocazia comemorării atentatelor din 11 septembrie 2001. Intenţia sa a provocat inclusiv demonstraţii violente în lumea musulmană.
Cetaţeni romani, norvegieni şi suedezi se află printre funcţionarii ucişi vineri, a anunţat o sursă din poliţie, citată de Reuters. ¨Doua dintre victime au fost decapitate¨, a anunţat un purtător de cuvant al poliţiei locale.
”În total 11 persoane au fost ucise, trei funcţionari străini ai ONU, 5 gardieni nepalezi ai ONU şi 3 manifestanţi”, a declarat pentru AFP generalul Mohammad Daud Daud, sosit de la Kabul.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

free counters